Profilaxie dentară

PROFILAXIE DENTARĂ

Profilaxia dentară este mai importantă decât tratarea, iar tratamentul afecțiunilor dentare într-un stadiu incipient, este mult mai puțin costisitor pentru pacient.

Profilaxia dentară – „cel mai ieftin tratament”

 

Prevenirea afecțiunilor stomatologice se realizează prin:

 

igiena orală corespunzatoare
la baza igienei dentare se afla regimul de îngrijire dentară efectuat la domiciliu
periajul dentar este deosebit de important, deși această operațiune de sine stătătoare nu va îndepărta tartrul care se acumulează în timp. Depunerile de tartru trebuie îndepărtate pentru a reduce riscul afecțiunilor parodontale și pierderea dinților

 

Specialiștii DENTIK efectuează igienizarea dentară profesională, prin îndepărtarea plăcii bacteriene, netezirea suprafețelor dentare, îndepărtarea depozitelor de tartru și albirea dinților cu ajutorul următoarelor tehnici:

 

prin detartraj ultrasonic
periaj profesional rotativ și îndepărtarea petelor de pe dinți cu paste profesionale cu granule de perlit cu putere mare de lustruire a suprafețelor dentare
cu ajutorul prophyjet-ului, jet sub presiune de apă și particule abrazive de bicarbonat de sodiu, care îndepărtează petele interdentale și are ca efect albirea dinților

 

Vizitele periodice la stomatolog, de cel puțin două ori pe an, sunt importante la orice vârstă în vederea menținerii igienei dentare corespunzătoare, pentru reducerea septicității bucale și a riscului de apariție a cariilor dentare.

 

Pacienții noștri beneficiază de o instruire gratuită și personalizată pentru menținerea igienei orale la domiciliu, cu periuțe manuale sau electrice, periuțe interdentale și ață dentară și duș bucal.

 

Tratarea cariilor într-un stadiu incipient

 

Acest lucru se realizează prin fluorizarea dinților și sigilarea șanțurilor și fosetelor ocluzale ale molarilor și premolarilor, în special la copiii peste 6 ani, dar și la adulți. Sigilarea este o procedură complet nedureroasă, rapidă, neinvazivă, ieftină, care asigură protecție anticarie pentru o perioadă de minim 2 ani.

 

Profilaxia bruxismului și oprirea abraziunii exagerate

 

Se realizează prin confecționarea unor gutiere individuale de protecție nocturnă din poliacetat sau acrilat. Acestea nu numai ca protejează dinții, dar contribuie la relaxarea musculaturii, prevenirea problemelor articulare și un somn mai odihnitor.

Echipa noastră este aici pentru a vă ajuta cu orice fel de informații!